Pages

Monday, 8 July 2013

Cozia Mountain Run 2013

"După start, o mică porţiune a fost pe drum obişnuit, plat, apoi imediat am intrat pe urcare, către Mânăstirea Stânişoara. Şi dă-i şi urcă. Oricum, urcarea asta a fost o glumă". Atât am reţinut din relatarea lui Şerban Damian despre traseul Cozia de anul trecut. Noroc ca m-a atenţionat Daniel Anghel de continuare: "faţă de ceea ce urma, totuşi m-am trezit în vârful primului deal, în zona mânăstirii, destul de “solicitat”". Total de acord cu Şerban, doar că pentru mine urcarea aia a fost o glumă proastă, dar tot o glumă faţă de ceea ce avea să urmeze. :D

Astfel, cu gândul la o glumă de urcare, am luat startul la Cozia Mountain Run, o alergare montană cu un traseu de 21 km (Stânişoara) şi unul lung de 30 km (Cozia). Eu am ales traseul lung, deoarece mi s-a promis de către organizatori că voi primi suferinţă. Am primit, mulţumesc frumos! :)

Traseul a fost foarte frumos, mai puţin porţiunea de drum forestier de la Păuşa către Mânăstirea Stânişoara, pe care eu nu o cunoşteam şi care mi-a displăcut total. Mai mult am mers pe ea decât să alerg, crezând că se va termina repede şi vom reveni în pădure pe poteci. N-a fost aşa. La mănâstire s-au despărţit traseul scurt de cel lung, noi care am fost la cel lung am continuat spre vârful Cozia. Urcarea a fost abruptă şi solicitantă, dar mie mi-a plăcut foarte mult faţă de drumul forestier de dinainte. Am luat un gel şi vreo 2 jeleuri de la Sponser înainte, pe lângă banane, mere, izotonic şi altele la punctul de alimentare. Cu atâta energie în picioare, am putut să depăşesc destui concurenţi pe urcare. Din păcate, după ce am ajuns la cabana Cozia din vârf şi am început coborârea, efortul s-a simţit în muşchi, aşa că au început crampele. Picioarele s-au blocat, nu mai colaborau, trebuia să mă opresc să mă masez. Când îmi mai reveneam, puteam să mai alerg o bucată bună. 

La un moment dat inevitabilul s-a întâmplat: am greşit traseul şi m-am rătăcit împreună cu alţi doi alergători! Ştiam că am acest dar de a mă rătăci indiferent cât de bine marcat e traseul şi iată că am reuşit din nou! Noi 3 am urmărit traseul cu marcaj albastru din vârf şi nu am fost atenţi când s-a bifurcat cu cel roşu, pe care trebuia să continuăm până jos. Ajunşi într-o poiană unde nu mai era niciun marcaj pe nicăieri, am stat să căutam marcaje şi indicii. Eu am coborât în pădure să mă uit la copaci că poate am norocul să găsesc o scurtătură, ceilalţi 2 s-au întors de unde au venit... 

Aşa că foarte frumos am rămas singur rătăcit prin pădure! Când mi-am dat seama că singura soluţie era să urc înapoi şi să găsesc ultimul punct bun din traseu, s-au întors crampele musculare! Deja situaţia nu mai era plăcută că nu puteam să fac un pas fără să mă doară muşchii femurali. Din fericire am fost suficient de calm încât să mă masez un pic şi să o iau încet şi cu încredere înapoi în sus. Pierdusem 15 minute deja. Grea urcare a mai fost, mai ales că mi-a costat multe resurse fizice şi timp! Zâmbetul mi-a revenit pe faţa extenuată când am văzut un alergător că zburda pe traseul corect!! Yupiii!! Nici crampele nu le mai simţeam aşa că am reluat alergarea în coborâre pe traseul bun! I-am prins din urmă şi întrecut şi pe băieţii cu care mă rătăcisem iniţial şi după câţiva km buni de coborâre l-am întrecut şi pe Daniel, care ştia de la începutul cursei că aşa se va întâmpla! Incredibil a fost totuşi că el mi-a luat-o înainte cu puţin timp după start, iar eu l-am prins din urmă pe ultimii kilometri. Surpriza a fost mare pentru amândoi! Eu la momentul întâlnirii mă simţeam în stare să alerg aşa că nu m-am oprit.

După ce am ajuns din nou la Mânăstirea Turnu, a urmat şi cireaşa promisă: încă o urcare de 150 m diferenţă de nivel şi o coborâre până la sosire! Desigur că pe această ultimă urcare crampele au revenit în câteva serii, aşa că m-am mai oprit şi motivat cu gândul că eram la 1 km de final. Şi după ce am coborât la baraj, spiritul meu de alergător de plat a învins crampele şi oboseala cumulată, aşa că am putut alerga lejer la un ritm de 4:30 / km mai întrecând câţiva concurenţi până să primesc aplauzele şi medalia de sfârşit de concurs!
Timpul final: 5 ore şi 5 minute, poziţie la jumătatea clasamentului (73/148). 

După ce m-am trântit pe iarbă şi mi-am revenit, am putut savura din pepenele roşu cu care am fost aşteptaţi, o adevărată bucurie după atâta efort! Pentru mine aceşti 30 km de suferinţă au fost cei mai grei de la un concurs montan alergat până acum, poate şi pentru că e prima dată când am avut atâtea serii de crampe musculare care m-au ţinut în loc. Cred că ar trebui să adaug la lista lungă a echipamentului şi un spray pentru muşchi.

Şi că tot am menţionat echipamentul, uite o listă cu ce am avut la mine în timpul concursului:
  • pantofi de trail running Salomon SpeedCross 3: cea mai importantă piesă
  • şosete de compresie: foarte utile, căci nu am avut nici băşici nici unghii avariate la final
  • pantaloni de alergare lungi Nike Dri-Fit: utili pentru alergare şi pentru a evita zgârieturi şi pişcături de tot felul, dar mă bate gândul să îmi cumpăr pantaloni de compresie pentru a evita sau reduce şi crampele musculare
  • tricou tehnic de alergare de la Ro Club Maraton: nelipsit :)
  • hidrorucsac de 2L Deuter: piesă importantă, umplut pe jumătate cu izotonicul pregătit de mine cu o zi înainte: limonadă cu grepfruit - un deliciu total (doar apă nu e suficient, mai e nevoie şi de minerale)! am pus şi o pelerină de ploaie în el, dar nu a fost nevoie de ea
  • beţe de trekking: prima dată când le-am folosit la un concurs, foarte utile pe urcări, mă încurcau un pic când alergam la coborâre dar le ţineam în ambele mâini pentru a menţine echilibrul
  • şapcă de alergare de la EcoMarathon 2012: utilă pentru a evita soarele
  • centură elastică de protecţie pentru spate: m-a cam incomodat şi nu îmi dau seama dacă fără ea m-ar fi durut sau nu spatele
A fost un concurs foarte frumos per total, bine organizat, cu pepene la 2 puncte de alimentare şi un traseu marcat foarte bine. Ar fi fost mai bine dacă aveam parte de mai mulţi voluntari pe traseu, inclusiv în locul unde m-am rătăcit şi eu şi alţii. Voluntarii sunt în general oameni inimoşi şi simpatici, iar întâlnirea lor pe traseu aduce o energie pozitivă suplimentară. Mulţumesc tuturor pentru organizare şi pentru medalia frumoasă din ceramică de Horezu!

Şi mai mare supriza a fost că după premierea la concurs s-a organizat o tombolă cu multe premii: farfurii cu cocoş de Horezu, produse Sponser, voucher-e, înscrieri gratuite la concursurile partenere, un weekend de 2 persoane la o pensiune din zonă şi un tablou cu portretul posesorului. Dat fiind faptul că mulţi plecaseră acasă deja la ora premierii, s-au tot extras numere de concurs câştigătoare aşa că mulţi dintre cei prezenţi au plecat acasă cu câte un premiu. Incredibil, chiar şi eu am câştigat! Şi nimic altceva decât weekendul în 2 la pensiune!! :D

(Catalin Andreeas Scobiola)

 (Şofron Laurenţiu)


2 comments:

  1. ?? cum nici un comentariu? Eu ti-am scris unul, iar tu mi-ai raspuns!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. M-am intors la stilul vechi de comentarii pentru ca la cele prin Google+ nu eram anuntat pe email cand aparea unul nou.

      Delete